Viermele (monolog)

Daca ma simt respins? Daca ma simt singur? Da, ma simt. Cateodata privesc in sus si cerul mi se pare un imens aspirator. Mai intai imi va aspira parul, apoi mintea, apoi carnea (oasele sunt prea grele). Si atunci de ce sa ma simt asa? Poate ca aici sunt doar un vierme, dar acolo sus eu voi fi cel care sapa gaurile de vierme. Calcati-ma in picioare, asta insemana ca sunt calcat in picioare, iar ca sa fiu calcat in picioare trebuie sa exist, iar daca exist cu siguranta sunt sau voi fi, mai devreme sau mai tarziu. Cand eram mic (mai mic de atat ?!) am citit undeva cum Universul era comparat cu o budinca cu stafide. A doua zi am inceput sa le spun tuturor ca as vrea sa manac budinca despre care am citit, iar ei se uitau la mine si radeau (erau mari). Acum eu rad de ei: voi nu veti sti niciodata ca Universul este o budinca plina cu stafide, nu veti invata niciodata cum sa dati la o parte bucatile mari de budinca si sa gasiti stafidele, pe care sa le spargeti apoi intre dinti. VOI NU VETI RAMANE DECAT CU GUSTUL AMAR AL CELOR CE NU STIU CA STELELE NU SUNT DECAT STAFIDE. Eu, eu trebuie sa fiu bucatarul. Am toate ingredientele in fata mea, chiar aici. Si atunci, daca le am, de ce sa imi pun intrebari in legatura cu ele? Oare un bucatar se intreaba: "aceasta ceapa, aceasta ceapa spun, de unde vine? Care este scopul ei? De ce ma aflu eu aici in fata acestei tacute si timide cepe? Ce semnifica ea, va intreb pe voi, oameni cu burtile flamande? Cum imi cereti voi sa va prepar mancaruri din ea daca nu ii stim menirea?" Nu, bineinteles ca nu va face asta - o va decoji si o va arunca intr-o cratita. Oare asta trebuie sa fac? Sa decojesc ingredientele si sa ajung la miez? La miezul putred al existentei?