come on death

Am crezut ca voi muri. De fapt am crezut ca am murit. Spanzurat dincolo de geamurile murdare, strivit sub ora verticala. Mi-a fost frica. Mi-a fost frica, in primul rand ca asta e. Ca voi trai pentru totdeauna, mort. Teama asta a mea, pare ca e dintotdeauna, sa fiu constient pentru totdeauna. Ma vad obosit, printre stele pe cale sa se stinga, asteptand cu resemnare Stingerea, Sfarsitul Sfarsitului. Ultima stea palpaie cu o infinita nerabdare si ironie, dispretuindu-ma cu ultimele fasii de lumina cu care tulbura somnul Neantului. Apoi se vindeca si ea de timp. Si raman eu, esuat pe marginile non-existentei. Sper la un nou inceput, sper ca totul nu e decat o mare spirala... Dar timpul se termina si el. Frica, teroarea ca nu cumva sa fiu Dumnezeu. E vreo singura dovada ca NU sunt? EU AM VAZUT ABISUL DIN MINE.

Astepti toata viata sa mori, te macina neincetat gandul sinuciderii, iti traiesti insuportabila viata, pentru ca in ultima clipa, cu fata la imensul Nimic ce iti sta in fata sa implori Dumnezeul in care nu ai crezut sa te mai lase sa traiesti.

Mi-e dor de locul de unde am plecat, oricare ar fi acesta.

Nu e mai sigur sa suferi in fiecare zi? Ma gandesc ce pot simti persoanele normale, fericite, in momentul in care inevitabila durere ii loveste. Cred ca asteapta sa treaca si sa-si reia locul. Ei nu inteleg ca durerea poate fi si ea un mod de a trai.

Dumnezeu nu exista. Pentru a “EXISTA” Dumnezeu trebuie sa fi avut un inceput. (Nu poti exista fara ca ceva sa fi cauzat lucrul asta) Daca a avut un inceput, Dumnezeu va avea si un sfrsit. Ceea ce e cu totul absurd. Singurul lucru care poate fi alaturat notiunii de etern este nimicul. Asadar, acesta este Dumnezeu - nimicul. In traducere, Dumnezeu este, dar nu exista. Singurul lucru etern si universabil este valabil este acest nimic. Ca sa vi-l inchipuiti mai bine ganditi-va la urmatoarea imagine: Universul dupa ce si-a epuizat toate resursele de energie, in intregime inert si intunecat. Acesta este nimicul, acesta este Dumnezeu. Pentru mine, sunt cat pot de sincer, conceptia respectiva despre eternitate e singura veridica si totodata cat de cat comoda. Sa fii constient pe vecie! Ce tortura - intrece chiar si Viata! Noroc ca sunt destul de convins de opiniile mele ca sa ma tem de o nefericita supravietuire a sufletului.

Lumea greseste considerand moartea o stare in loc de un moment. Nu mi se pare corect sa spui despre cineva ca “e mort” ci doar ca “a murit”. Moartea e momentul in care incetezi sa mai traiesti. Dupa moarte nu mai urmeaza nimic. De ce nu fac oamenii fireasca legatura intre moarte si nastere nu inteleg. Oare ati auzit pe cineva spunand “e ne-nascut”?Nu e asa de greu sa intelegi:la fel cum inainte de nastere e absurd sa vorbesti de existenta, la fel e si DUPA moarte.