Manifest filosofic - generatia inertiei

Urmand legea infailibila a descompunerii, filosofia a ajuns intr-un punct mort al evolutiei sale, a devenit ireductibila. Cu cat creste volumul de scrieri, cu atat este tot mai clar ca nu mai putem inainta. Am gasit particula indivizibila a gandirii umane, am gasit fiecare particula in parte. Nemaiputand inainta catre interior, ne-am orientat in sens invers, indepartandu-ne tot mai mult de tinta. Gravitam in jurul unor centri falsi, strident trecatori. Orice scriere filosofica se supune in mod fortat uneia din urmatoarele trei directii: fie este fortat nihilista, fie este platonic-idealista, fie se pierde in teorii si axiome ineficiente, suspecte si neclare. Avem nevoie de cineva care sa scrie filosofie fara a fi citit macar o pagina inainte. Singurul mod in care mai putem reda ceva autentic este asumarea procesului de contemplare si intelegere, fara a apela la experiente precedente. Nu in sensul empirist de "tabula rasa" ci mai degraba conform modelului kantian al unor structuri innascute pe care cunostiintele si senzatiile (ca unitati de baza) se fixeaza, reprezentandu-ni-se. Ne putem intreba daca aceleasi cauze produc in mod necesar aceleasi efecte, sau daca un rol important il are hazardul, insa nu vom putea afla raspunsul atata timp cat incercam sa fim observatori al angrenajului din care facem parte. Fiinta umana este un catalizator al reactiilor chimice ale fortelor vitale latente, fie datorita sansei, fie conform unor legi exterioare fixe. Cert este ca facem parte dintr-o generatie a inertiei (in plan social, politic, artistic, filosofic) care nu mai creeaza, nu mai judeca, ci duce mai departe ceea ce a primit, fara a se gandi la o finalizare, ci doar la a lasa o mostenire (cantitativa si nu calitativa) celor ce vor veni. Nu avem clarviziunea de a ne plasa undeva pe scara evolutiei, nu avem curajul de a ne asuma un loc si un rol in timp. Consideram ca trebuie sa contribuim la un sistem etern, iluzie creata de avantul extraordinar pe care l-am primit de la generatia precedenta. Este adevarat ca in secolul XX civilizatia umana a ajuns la apogeul posibilitatilor sale din toate punctele de vedere (demografic, tehnic, stiintific, ideologic prin afirmarea democratiei,etc). Din acest impuls din trecut ne miscam si acum, dar trebuie sa constientizam ca ceea ce am primit a fost creat si nu exista in mod independent. Trebuie sa analizam cauzele pentru ca urmarile lor sa poata deveni la randul lor cauze. Si nu mai putem amana aceasta analiza fara a risca sa uitam lucruri pe care nu ni le mai putem reaminti decat reinventandu-le.
Trebuie sa avem curajul sa continuam sau sa rupem sirul acum. Eternitatea nu mai e o alternativa.