The longest word i ever said was "no"

Wiener Weiber Wascherinner waschen weisse Wasche.

Viermele (monolog)

Daca ma simt respins? Daca ma simt singur? Da, ma simt. Cateodata privesc in sus si cerul mi se pare un imens aspirator. Mai intai imi va aspira parul, apoi mintea, apoi carnea (oasele sunt prea grele). Si atunci de ce sa ma simt asa? Poate ca aici sunt doar un vierme, dar acolo sus eu voi fi cel care sapa gaurile de vierme. Calcati-ma in picioare, asta insemana ca sunt calcat in picioare, iar ca sa fiu calcat in picioare trebuie sa exist, iar daca exist cu siguranta sunt sau voi fi, mai devreme sau mai tarziu. Cand eram mic (mai mic de atat ?!) am citit undeva cum Universul era comparat cu o budinca cu stafide. A doua zi am inceput sa le spun tuturor ca as vrea sa manac budinca despre care am citit, iar ei se uitau la mine si radeau (erau mari). Acum eu rad de ei: voi nu veti sti niciodata ca Universul este o budinca plina cu stafide, nu veti invata niciodata cum sa dati la o parte bucatile mari de budinca si sa gasiti stafidele, pe care sa le spargeti apoi intre dinti. VOI NU VETI RAMANE DECAT CU GUSTUL AMAR AL CELOR CE NU STIU CA STELELE NU SUNT DECAT STAFIDE. Eu, eu trebuie sa fiu bucatarul. Am toate ingredientele in fata mea, chiar aici. Si atunci, daca le am, de ce sa imi pun intrebari in legatura cu ele? Oare un bucatar se intreaba: "aceasta ceapa, aceasta ceapa spun, de unde vine? Care este scopul ei? De ce ma aflu eu aici in fata acestei tacute si timide cepe? Ce semnifica ea, va intreb pe voi, oameni cu burtile flamande? Cum imi cereti voi sa va prepar mancaruri din ea daca nu ii stim menirea?" Nu, bineinteles ca nu va face asta - o va decoji si o va arunca intr-o cratita. Oare asta trebuie sa fac? Sa decojesc ingredientele si sa ajung la miez? La miezul putred al existentei?

Manifest filosofic - generatia inertiei

Urmand legea infailibila a descompunerii, filosofia a ajuns intr-un punct mort al evolutiei sale, a devenit ireductibila. Cu cat creste volumul de scrieri, cu atat este tot mai clar ca nu mai putem inainta. Am gasit particula indivizibila a gandirii umane, am gasit fiecare particula in parte. Nemaiputand inainta catre interior, ne-am orientat in sens invers, indepartandu-ne tot mai mult de tinta. Gravitam in jurul unor centri falsi, strident trecatori. Orice scriere filosofica se supune in mod fortat uneia din urmatoarele trei directii: fie este fortat nihilista, fie este platonic-idealista, fie se pierde in teorii si axiome ineficiente, suspecte si neclare. Avem nevoie de cineva care sa scrie filosofie fara a fi citit macar o pagina inainte. Singurul mod in care mai putem reda ceva autentic este asumarea procesului de contemplare si intelegere, fara a apela la experiente precedente. Nu in sensul empirist de "tabula rasa" ci mai degraba conform modelului kantian al unor structuri innascute pe care cunostiintele si senzatiile (ca unitati de baza) se fixeaza, reprezentandu-ni-se. Ne putem intreba daca aceleasi cauze produc in mod necesar aceleasi efecte, sau daca un rol important il are hazardul, insa nu vom putea afla raspunsul atata timp cat incercam sa fim observatori al angrenajului din care facem parte. Fiinta umana este un catalizator al reactiilor chimice ale fortelor vitale latente, fie datorita sansei, fie conform unor legi exterioare fixe. Cert este ca facem parte dintr-o generatie a inertiei (in plan social, politic, artistic, filosofic) care nu mai creeaza, nu mai judeca, ci duce mai departe ceea ce a primit, fara a se gandi la o finalizare, ci doar la a lasa o mostenire (cantitativa si nu calitativa) celor ce vor veni. Nu avem clarviziunea de a ne plasa undeva pe scara evolutiei, nu avem curajul de a ne asuma un loc si un rol in timp. Consideram ca trebuie sa contribuim la un sistem etern, iluzie creata de avantul extraordinar pe care l-am primit de la generatia precedenta. Este adevarat ca in secolul XX civilizatia umana a ajuns la apogeul posibilitatilor sale din toate punctele de vedere (demografic, tehnic, stiintific, ideologic prin afirmarea democratiei,etc). Din acest impuls din trecut ne miscam si acum, dar trebuie sa constientizam ca ceea ce am primit a fost creat si nu exista in mod independent. Trebuie sa analizam cauzele pentru ca urmarile lor sa poata deveni la randul lor cauze. Si nu mai putem amana aceasta analiza fara a risca sa uitam lucruri pe care nu ni le mai putem reaminti decat reinventandu-le.
Trebuie sa avem curajul sa continuam sau sa rupem sirul acum. Eternitatea nu mai e o alternativa.

Limonada No.3

Text absurd, la care au participat mai multe persoane, ceva in genul metodei "cadavru minunat" a suprarealistilor. :D Concluzia textului este excelent surprinsa in intrebarea finala.

Blocul din marmelada neagra, violenta, plutea ca un nor si mirosea parasute spanzurate pe cer. Iar magarii suavi si calmi sectionau ochii astronatului medieval in pivnita. Atunci sobolanul zglobiu iesi pe poarta a noua invartindu-se ca o vaca-titirez si ucise un bou care juca sah cu cometa, rontaind coloane vertebrale si vomitand buretele viteaz peste uterele gri. Angoasa diavolului l-a speriat pe astronaut in timp ce Maria darama Colosseumul. Maria rade cu scarba in gama Do Major iar veveritele se descompun in copaci suspendati de semiluna cu cataifuri mov si eclere verzi. Si restul e tacere...

...Dar nu orice fel de tacere, ci sangele pianistului schizofrenic, al carui dulap constipat diseca pisica fara cap (dar cu o chelie apetisanta). In jurul orei 25 a inceput sa ploua cu broaste semi-metafizice si cocosate. De atunci tot ce era invizibil si indivizibil s-a vazut si s-a divizat in zece vaci nebune si decalate de vortexul generat cu tristete de catre domnul Spatiu-Timp Imputitdegeneratprafdepusca si apoi a fost inghitit de al lor ciclon suprarealist care circula cu ceasul prin fumul intestinului gros strangulat de spleen-ul post-modern. Ah, tu, lustra patetico-depresiva si maniaca, prostitueaza-te! Lumina ca senzatie motorie se plimba cu bicicleta surda peste oceanul inghetat de Mos Craciun si tot mulge cele 7 radical din 2 rate sinucigase. Craniul plin de sloganuri gen “Flower-Power” se caca grandios peste materia cenusie din canalul nr.#2...In 88,(8) minute au venit, au plecat si apoi au spus. Iar eu am raspuns: “Delfinul cu fata de om s-a inecat! Timpul trece, ceasul ramane, ceasul trece, timpul ramane, trece si ramane timpul ceasul”. Hibridul era rezultatul inevitabil al avortului de oi moi, branza panza si bou nou. Da’ taci, ba, beah, cah, mucii isi dau doctoratul ieri. Si-a taiat un picior dar si-a lipit urechea la loc. “Vrei? Sa mori in moale si sa te incalzesti la caloriferul trist?” Sicrie plutesc in esofagul inmugurit si in burduful naturii moarte care semana cu o linie perfect curva. Unu, doi, trei, cucul behaie cand il vede pe Iisus jucand table in mormant. Cu o mana respir, cu una rad si cu cealalta tund oile holocaustului generat de un degenerat generator de degenerari degenerate, generatia burghezului manjit cu cacat radioactiv care la cina bea un pahar de vin rosu, cu nuanta violeta, demisec, demiurg, demagog. Poate ca totusi, totusi imi ling limba.

Mai dai din coada, prietene?

5 songs

Some of my songs:

After Murder Depression (instrumental)
Mourning (solo acoustic)
Crawling Towards The Kitchen (instrumental)
Two Hours In The Retort (rehearsal demo)
Counterclockwise Pendulum (instrumental only)

"The Pains Of Sleep"

"The Pains Of Sleep" e un album de avantgarde/experimental pe care ma chinui de aproape doi ani sa-l pun la punct. Puteti downloada toate cele 16 trackuri aici:

1. The Pains Of Sleep
2. End Of The World
3. Will To Kill
4. All That Noise
5. The Man Who Didn't Have A Shadow
6. A Beginning
7. Track Seven
8. The Traveller
9. Flushing Birds From A Tree
10. They Do Not Move
11. Some Random Thoughts During A Funeral
12. ...And The Wind Will Take Our Ashes Away
13. Inward Flow
14. The Sun Regarded As A Source Of Entertainment
15. The Pains Of Time
16. Waking Up...

Textul de pe bookletul cd-ului :

All tracks composed by hermine.
Recorded and mixed by hermine, nosferatu & mihu.
Artwork by armoire grimoire.
Special thanks to bratu, noschuna, anemic cinema and all those who have supported us.

june 2007

“The Pains Of Sleep” doesn’t contain music, in the sense you are used to – it is an experimental, avant-garde, absurd and uncomfortable album. The Project was Mihail Mihu’s idea and it was initially titled “Măcăitul Matzei” (one day, Mihu was trying to tell us that “măcăitul raţei nu produce ecou”, instead he said “măcăitul maţei” and we thought it was a pretty cool name). We started recording some weird tracks at Nosferatu’s place but the material which came out had a very poor technical quality and was very incoherent. So, Mihu quit after only a few sessions, and we canceled the project for some time as neither me nor Nosferatu , at that time, knew how to play an instrument. Finally, after almost two years (we had some attempts to put the album together during these two years, but we gave up every time), I reshaped the best of the old recordings and along with some new tracks – here it is: “The Pains Of Sleep”. The reason for which we’ve decided to change the title from “Măcăitul Matzei” to “The Pains Of Sleep” is that the latter somehow relates to all the tracks, gives them the coherence we’ve been looking for. Each of the 16 tracks turns into a bizarre experience beyond consciousness.

hermine

Notes about tracks:

1. The Pains Of Sleep

It was written when we were on a trip at Câmpina and we initially called it “Sounds From The Living Room Of The Brain”. We thought it would be a good intro for the album, as it is very quiet and calm, it feels like falling asleep, while being aware of the pains that follow.

2. End Of The World

I thought that the main riff of this song sounds somehow catastrophic. I imagined it as a soundtrack for the Apocalypse, although here we’re talking about a “personal” end of the world. But if there is an unbreakable connection between subject and object, than the subject’s end has more implications on the object than initially thought.

3. Will To Kill

This is probably the most powerful track of the album and also the only one which has a clear message: it’s against the Nazis. Mihu is really reading some parts from one of Hitler’s speeches (at least that’s what he told us; we don’t know Deutsch) while adding some of his words.

4. All That Noise

For all those who have a different view on music and art. It is actually a part of a longer song, I didn’t put it all because I thought it would get too boring, this is its best part anyway.

5. The Man Who Didn’t Have A Shadow

This is about loneliness, in its deepest meaning, about finding it useless not to be isolated. It originally had some lyrics, but we took them out eventually, leaving it an instrumental track.

“Fight the hole with nothing

Never breeds you nothing

Gazing through the peephole

Ever getting too small (…)

Someone keeps on dying

I am still enlightened

With his face all over

Roll on, morning after

Roll on, morning after”

6. A Beginning

This is one of the new tracks and really has no idea associated with it. The name comes from the fact that it has a fast tempo, whereas the first tracks were quite slow.

7. Track Seven

Just like “A Beginning” this has nothing beyond the instrumental. We couldn’t even find it a proper title. It is kind of catchy, though.

8. The Traveller

In case you were curious, the words in this one don’t mean absolutely anything. It contains fragments from earlier recordings, all put together. Imagine you walk through a foreign land, and you meet a stranger who tells you some words that you don’t understand, but you are convinced that they were extremely important.

9. Flushing Birds From A Tree

A completely useless activity with completely useless results.

10. They Do Not Move, The Corpses

This one contains random words and phrases from Samuel Beckett’s “Waiting For Godot”. Everything decomposes; decay is the only general and permanent rule. Nevertheless, decay leads to the absence of movement which is the ultimate justice.

11. Some Random Thoughts During A Funeral

Why can’t people accept death as, simply, “the end”? They create all kind of absurd Science Fiction scenarios about things that will happen “after death”. I think it is because they have no idea what the term “eternity” means, they just can’t understand it. Everything that exists must stop existing at some time in its existence. This is a law of nature, and the only principle that governs nature is justice. This is an ironic track against religion and not only.

12. …And The Wind Will Take Our Ashes Away

Most of the sounds here were recorded in a forest by a friend of ours, some have been added. Overall, it sounds really desolate and windy.

13. Inward Flow

A modified fragment from “Track Seven”.

14. The Sun Regarded As A Source Of Entertainment

Or the world regarded as a huge circus, a completely non-entertaining form of entertainment, a very bad joke. And who’s watching? Look up. Probably the heaviest track on the album.

15. The Pains Of Time

Time is the source of all pain and suffering, of all the shit we deal with in different forms. The dialogue at the end is about a real person we really hate. The roars earlier were recorded in a public place, with people staring horrified. This is against society.

16. Waking Up…

This is somehow a prophetic track, in which Mihu is imitating Steve Irwin. It is prophetic because we first called it “The Croc Hunter Is Dead”, not long before Steve Irwin really died. It all began when we got chased by a dog as we were walking through a park, and Mihu exclaimed just like at the end of the track: “My God, he’s coming back!” “Waking Up” is essentially an open ending for “The Pains Of Sleep”. You wake from one dream to another and you start asking yourself: which is reality, is there one at all? Yes, it is – death seems like the only “real” reality.

17. Mafiotul (Hidden Track)

This is a hidden track which begins at exactly 2 minutes after the end of “Waking Up”. It was recorded during the first session for “Măcăitul Matzei”, and it is the only material from that early period that we’ve kept without editing or modifying in any way (as we were completely satisfied with it from the very beginning). It is also, along with “The Pains Of Time”, the only track which contains speech in Romanian. The guitar part is taken from one of Bratu’s songs, “Plumb”. “Mafiotul” is an ironic track about a person we’ve met in high school, and all those who resemble him. The only reason for which we’ve put it as a hidden track is that it doesn’t quite fit with the rest of the album, but we didn’t want to leave it out, as it is a sample of what “Măcăitul Matzei” wanted to be.

some quotes from hermann hesse's novel, "steppenwolf"

"And perhaps, I mean, it has always been the same and always will be, and what is called history at school, and all we learn by heart there about heroes and geniuses and great deeds and fine emotions, is all nothing but a swindle invented by the schoolmasters for educational reasons to keep children occupied for a given number of years. It has always been so and always will be. Time and the world, money and power belong to the small people and the shallow people. To the rest, to the real men belongs nothing. Nothing but death.
Whoever wants to live and enjoy his life today must not be like you and me. Whoever wants music instead of noise, joy instead of pleasure, soul instead of gold, creative work instead of business, passion instead of foolery, finds no home in this trivial world of ours.
I do want more. I am not content with being happy. I was not made for it. It is not my destiny. My destiny is the opposite."

some other lyrics

...Si Voi

Pentru generatia cu sticle de Coca-Cola in loc de creiere

Plangeti cu coji de portocale

Vedem triunghiuri dreptunghice in capetele voastre patrate,

Inchisi in telefoane.

Din partea celor ce se hranesc cu hartie si plumb

Respira comparatii sub soarele albastru

Cu vise de plastilina.

Sa va vedem spanzurati in gari triste

Sufocati sub aerul de nisip,

Sa va consumati vibrand sec in biserici mute

Sub privirile Dumnezeului vostru orb,

In cantece surde, striviti de muste

Carii putrede sub ploaia de dinti

Sa va topiti ca o ciocolata

Castelul vostru din carti de joc se va prabusi.

Noi, cei ce cautam marginea lumii fara margini,

Inchisi in infinit.

...Si voi!

Maine

Azi!

Oamenii se vor uita in oglinda si vor rade.

Azi!

Oglinzile se vor uita la oameni si vor plange.

Azi!

Maimutele ne cheama inapoi, acasa, ieri.

Azi!

Ma trezesc si mor la loc.

Azi!

Sub cerul ermetic si incruntat

Intind mana si ...tac.

my lyrics

Wood

I don’t mind I am going nowhere

As long as I will never get there

Then what makes me be so fucking rude

To all my little friends of wood?

I got this friend

I got this friend of wood

They try to paint it all in red

It turns to black and white instead

I got this friend

I got this friend of wood

My friends of wood

The chance I stood

It’s gone for good

It’s all just wood

It’s all just wood.

Counterclockwise Pendulum

Don’t know

Down now

Downtown

There’s nothing to die for

There’s no one to die

Two Hours In The Retort

Nothing has changed

After two hours spent in the retort

There’s such a wide range

Of things that you could have aborted

Two million dogs, five million dogs, who cares?

I lie in my hell, it’s two metres square

It feels like they’re all burning to ashes out there

How many degrees before I’m starting to care?

There’s no other way out

Than floating through the horn

I’m healing, I’m heating

Am I being born or burned?

Two million dogs, five million dogs, who cares?

I lie in my hell, it’s two metres square

It feels like they’re all burning to ashes out there

How many degrees before I’m starting to care?

Is it getting better?

Am I getting cold?

Mourning

Hello, hello,

This is the end of all my suffering

This is the end of everything I should be

This is the end of mourning, end of pain

This is the end of everything

This is the end of all my suffering

This is the end of everything I should be

This is the end of mourning, end of pain

There is an end to everything

Don’t know, don’t know

I’ve searched it everywhere but the Sun won’t lit up

I’ve searched it everywhere but the sky was made up

I’ve searched it everywhere but the Sun was made up

The sky would lit up

Don’t want to search for skies above us

Don’t want to search for skies below

Don’t want to search for skies inside me

Anything could bring me more

Oh no, oh no

There’s no surprise left inside of me

There’s no surprise left outside of me

Roll On Morning After

Fight the hole with nothing

Never breeds you nothing

Gazing through the peephole

Ever getting too small

Someone keeps on dying

I am still enlightened

With his face all over

Roll on, morning after

Roll on, morning after

Over

Hey you! You’re drinkin’ of my bottle now

You’re sinkin’ in my bottle now

I gotta feel some pain somehow

When you’re drinking of my bottle…

I don’t give a fuck if I am wrong

I don’t give a fuck about this song

I don’t give a fuck about you either.

So what the fuck if I’m terribilistic?

So what the fuck if I’m so pessimistic?

Please may I drown in my own shit?

Shit?

Hey you! You’re takin’ all my self-esteem

You’re fuckin’ with yourself again

I’m drowning in my selfishness

I’m faking all my self-destruct

‘Cause you’re drinkin’ of my bottle

‘Cause you’re sinkin’ in my bottle

I kinda begin to like it!

I gotta wash the future somehow

I gotta stop the future somehow

The future’s gonna wash me now…

…Go home! It’s fuckin’ over!

acuarela

Plin de un visiniu regret

Am sa va spun o vorba:

Sarit-am gardul zi de zi

Si ciu-ciu uniforma.

Peretii galbeni i-ati facut

Palizi naluci de ceara

Dar pe sub galben sunt tot gri

Si tot gri o sa moara.

cunoasterea

Etapele cunoasterii:

PROBABIL CA ESTE. (primul contact cu obiectul)

ESTE. (prezenta obiectului ne releva anumite proprietati care ne confirma existenta sa)

CE? (incercam sa definim obiectul)

DE CE? (deja cunoastem partea reala a obiectului, trebuie insa sa abstractizam si ne

intrebam care este sensul obiectului; concluzia TREBUIE sa fie generala, si

anume – NU ARE NICI UN SENS, altfel procesul de cunoastere e intrerupt)

CUM AR FI DACA...? (pentru ca obiectul nu are nici un sens, incercam sa cautam

situatii in care prezenta sa ar avea sens)

CINE? (existenta unor situatii, contexte in care integram obiectul ne face sa ne gandim

daca aceste situatii sunt prin ele insele sau isi trag existenta de la un creator

imaterial)

NU ! (numarul de ipoteze in privinta acestui creator este nelimitat din cauza lipsei

unor dovezi concrete, singura solutie este negatia absoluta a tot ce exista si mai

ales NU EXISTA, procedeu prin care rezolvam problema divinitatii)

E U . (concluzia – realizam ca nu putem cunoaste nimic din ceea ce este exterior noua

si ne orientam asupra propriului nostru univers, aceasta etapa este o prelungire

a negatiei care ne-a indreptat spre singurul lucru ce e atat de evident incat

nu-l putem nega: abisul din noi)

DA... (imediat dupa ce recunoastem universul propriu, vom incepe sa il analizam si in

mod inevitabil in foarte scurt timp vom vedea Adevarul. Daca la scara generala

este evident ca nu exista adevar, la scara personala el exista, chiar si intelegerea

afirmatiei “nu exista adevar” reprezinta un adevar propriu, pe care il voi numi

adevar subiectiv. Cunoasterea adevarului nu dureaza insa decat cateva clipe,

deci tot procesul de cunoastere isi manifesta punctul culminant in aceasta

etapa)

PROBABIL CA DA... (sau POST-CUNOASTEREA)

(daca in momentul intelegerii universului propriu si a

adevarului subiectiv, acesta din urma este o idee, el se

va transforma imediat intr-un sentiment. Vom fi constienti

ca l-am vazut dar nu ni-l vom aminti si pentru ca procesul

de cunoastere este ireversibil ne vom petrece restul vietii

incercand sa-l regasim. Este imposibil insa sa mai gasesti

puterea psihica necesara pentru a intelege)

CUNOASTERE = proces ireversibil care duce la revelarea universului propriu. De cele mai multe ori cunoasterea (care este un proces ce ar trebui sa se concentreze exclusiv spre interior) este intrerupta inainte de negare, ceea ce face ca aceasta sa nu-si atinga scopul, ci din contra sa sporeasca iluzia lumii exterioare. Cunoasterea nu este completa decat dupa depasirea tuturor etapelor.

teoria universurilor proprii

Fiecare om este un univers. Noi (admitand ca la nivel astral poate exista un plural al Eului) nu avem nici o legatura cu Universul pe care il vedem, planetar, material sau cum doriti sa-l numiti. Totul se reduce la o nesemnificativa si rece observare. Universul uman nu poate comunica in nici un chip cu ceva din afara lui, la fel cum Universul (voi scrie cu majuscula numele universului general acceptat si egoist considerat “al nostru”) nu ar putea comunica cu un eventual univers exterior, datorita simplului fapt ca fiecare univers este infinit, el isi ocupa tot spatiul pe care l-ar putea ocupa. Nu are nici un sens nici macar sa la comparam sau alaturam. Iata de ce omul nu poate comunica cu nimeni, iata de ce e atat de singur, iata de ce nimeni nu se poate cunoaste. Daca ne-am intelege interiorul am intelege Viata, dar asta este imposibil din moment ce suntem infiniti. Infinitul nu este, iata, un intreg. Exista ceva in afara lui. Deci infinitul e finit. O asemenea concluzie anacronica nu ar putea fi explicata decat prin existenta lui Dumnezeu, dar aceasta rezolvare mi se pare prea simplista si generala. Deci ne intoarcem la singurul adevar general care poate fi formulat: nu exista nici un adevar general, afirmatie ce este doar un cerc vicios pe care in acest caz il folsim pentru a inchide un altul. (...) Intelegem acum de ce ne simtim uneori vechi, eterni, de unde vine esenta tristetei si nostalgiei, respingerea si dezgustul celor care isi testeaza interiorul fata de lumea umana, de ce ne refugiem cu o asemenea disperare in relatii cu ceilalti, care sa ne faca sa uitam ca in eternitatea noastra personala si rece, sentimentele nu au loc. Nu putem simti decat in scurta perioada in care suntem (de neinteles) oameni, perioada pe care eu nu o pot explica decat in doua moduri (raportandu-ne la starea noastra de univers independent pe care o aveam dintotdeauna trebuie sa cautam o cauza intrucat starea de a fi om este fara indoiala un efect ):

1. o nefericita interactiune cu un Dumnezeu al tuturor universurilor, in privinta caruia nu ne intereseaza nimic, altfel (ramanand in cadrul teoriei). Poate ne-am molipsit cu iubirea Dumnezeului crestin, poate ca doar cunoscandu-l pe Dumnezeu am decazut in starea noastra actuala. Generalizand (si intr-adevar, generalizand pana unde “a generaliza” isi pierde sensul si utilitatea), am putea spune ca Universul eului s-a condensat si a devenit om (densitate enorma de materie ce a dat nastere sentimentelor; chiar si un Univers stins ar fi putut da nastere caldurii [caldura = in acest caz sentiment] deoarece condensand la infinit vidul am aduna pana la urma materie, situatia poate parea absurda dar absurdul solutiei o face sa devina acceptabila) in urma actiunii unui factor strain. Aceasta cauza, factorul extern, ramane insa foarte obscur si greu de inchipuit, deoarece trebuie ceva atat de puternic incat sa strapunga granita de nepatruns, granita de fapt INEXISTENTA, dintre universuri (unde se termina un infinit si incepe altul ?!). Mai puternic decat timpul, chiar, care nu poate trece nici el dintr-un Univers in celalalt. Am putea apela aici la o notiune noua, la un timp general, absolut, la care ma voi referi ca timp abstract. Inchipuiti-va un observator care nu se afla in nici un univers, are capacitatea de a le observa pe toate simultan. Timpul abstract nu este altceva decat timpul acestui observator, la care pot fi raportate cu usurinta toate celelalte. Acest timp NU exista, insa daca cineva ar fi in postura observatorului de mai sus acest timp AR exista de la sine, este deci un fenomen latent, din punct de vedere teoretic perfect posibil. Daca observatorul as fi eu, de exemplu, timpul abstract nu ar fi altceva dacat timpul meu biologic, daca observatorul ar fi un Dumnezeu etern, timpul abstract ar fi chiar eternitatea (observati ca aceste notiuni de timp abstract si infinit se suprapun dintr-o anumita perspective, oricum, in cazul in care acceptam ideea de eternitate automat o acceptam si pe aceea de timp abstract). Acest timp abstract (revenind la subiect) poate deci fi acea generalitate absoluta care sa lege infinitatea de universuri intre ele. De fapt, daca respingem ideea unui asemenea timp, nu are sens sa ne mai referim nici la o multitudine de universuri, nu exista decat acela pe care il putem observa din moment ce este perfect ermetic si nu poate constitui nici cauza nici efect pentru un alt univers. Dar am propus existenta unei cauze externe ca determinant pentru metamorfozarea noastra temporara in oameni, iar aceasta Cauza nu poate fi DECAT timpul etern. Sa afli timpul etern (lucru care nu se poate face decat prin experimentare si ratiune) poate fi fructul oprit, din cauza caruia am cazut din paradis. Interesant este cum ne putem juca cu aceste notiuni de paradis, om, decadere. Raportandu-ne la teoria pe care incerc s-o explic, Paradisul ar constitui eternitatea noastra ca universuri separate si independente. Acest Paradis nu implica fericire (sentimentele se dilata prea mult si explodeaza daca incercam sa le pliem pe eternitate) ci doar faptul de a fi. Ne transformam in oameni si cunoastem sentimentele, faptul ca nu suntem singurii care existam dupa care ne intoarcem inapoi, pentru totdeauna, STIIND (si incercand sa regretam) ca nu suntem totul, ca de fapt nu suntem nimic in toata infinitatea noastra. Si acum intrebarea: transformarea in om sau revenirea la starea initiala – care este adevarata decadere?

2. Cea de-a doua explicatie este mult mai simplista, chiar vulgar de simplista s-ar putea spune. TOTUL ESTE PENTRU CA ESTE. Aceasta afirmatie este de fapt o alta forma a destinului. Daca incercam sa cautam cauza existentei vom ajunge cu siguranta la concluzia ca inexistenta nu ar fi fost mai putin absurda, deci totul este pentru ca nu se putea altfel. Adoptand aceasta resemnare absoluta putem explica cu usurinta de ce suntem oameni: pentru ca suntem. Putem folosi chiar notiunea de predestinare, totul se va intampla pentru ca se va intampla.

come on death

Am crezut ca voi muri. De fapt am crezut ca am murit. Spanzurat dincolo de geamurile murdare, strivit sub ora verticala. Mi-a fost frica. Mi-a fost frica, in primul rand ca asta e. Ca voi trai pentru totdeauna, mort. Teama asta a mea, pare ca e dintotdeauna, sa fiu constient pentru totdeauna. Ma vad obosit, printre stele pe cale sa se stinga, asteptand cu resemnare Stingerea, Sfarsitul Sfarsitului. Ultima stea palpaie cu o infinita nerabdare si ironie, dispretuindu-ma cu ultimele fasii de lumina cu care tulbura somnul Neantului. Apoi se vindeca si ea de timp. Si raman eu, esuat pe marginile non-existentei. Sper la un nou inceput, sper ca totul nu e decat o mare spirala... Dar timpul se termina si el. Frica, teroarea ca nu cumva sa fiu Dumnezeu. E vreo singura dovada ca NU sunt? EU AM VAZUT ABISUL DIN MINE.

Astepti toata viata sa mori, te macina neincetat gandul sinuciderii, iti traiesti insuportabila viata, pentru ca in ultima clipa, cu fata la imensul Nimic ce iti sta in fata sa implori Dumnezeul in care nu ai crezut sa te mai lase sa traiesti.

Mi-e dor de locul de unde am plecat, oricare ar fi acesta.

Nu e mai sigur sa suferi in fiecare zi? Ma gandesc ce pot simti persoanele normale, fericite, in momentul in care inevitabila durere ii loveste. Cred ca asteapta sa treaca si sa-si reia locul. Ei nu inteleg ca durerea poate fi si ea un mod de a trai.

Dumnezeu nu exista. Pentru a “EXISTA” Dumnezeu trebuie sa fi avut un inceput. (Nu poti exista fara ca ceva sa fi cauzat lucrul asta) Daca a avut un inceput, Dumnezeu va avea si un sfrsit. Ceea ce e cu totul absurd. Singurul lucru care poate fi alaturat notiunii de etern este nimicul. Asadar, acesta este Dumnezeu - nimicul. In traducere, Dumnezeu este, dar nu exista. Singurul lucru etern si universabil este valabil este acest nimic. Ca sa vi-l inchipuiti mai bine ganditi-va la urmatoarea imagine: Universul dupa ce si-a epuizat toate resursele de energie, in intregime inert si intunecat. Acesta este nimicul, acesta este Dumnezeu. Pentru mine, sunt cat pot de sincer, conceptia respectiva despre eternitate e singura veridica si totodata cat de cat comoda. Sa fii constient pe vecie! Ce tortura - intrece chiar si Viata! Noroc ca sunt destul de convins de opiniile mele ca sa ma tem de o nefericita supravietuire a sufletului.

Lumea greseste considerand moartea o stare in loc de un moment. Nu mi se pare corect sa spui despre cineva ca “e mort” ci doar ca “a murit”. Moartea e momentul in care incetezi sa mai traiesti. Dupa moarte nu mai urmeaza nimic. De ce nu fac oamenii fireasca legatura intre moarte si nastere nu inteleg. Oare ati auzit pe cineva spunand “e ne-nascut”?Nu e asa de greu sa intelegi:la fel cum inainte de nastere e absurd sa vorbesti de existenta, la fel e si DUPA moarte.

love is suicide

Ma indrept catre tine, orice ai fi, ca o insecta. Lumina ta imi arde aripile, ma arde, dar... asa trebuie.

Eu si monitorul, lipiti unul de celalalt intr-o tragica simbioza plutim prin camera intunecoasa.

Am sa invat sa tac.

Am sa invat sa...

SHIFT + DELETE.

Trecutul omenirii – maimuta, viitorul – viermele.

Unii mai au pretentia sa sustina superioritatea omului! E de-a dreptul dezgustator! Cum sa afirmi ca omul e superior cand lui i se datoreaza Razboaiele Mondiale, Evul Mediu, nazismul, comunismul si atatea alte crime uriase sau marunte care deja trec neobservate? Oamenii care cred in ceva imi fac sila. De la ei provine tot raul. Pentru ca a crede in ceva in acceptia generala inseamna de fapt a face acel ceva in care crezi singura realitate demna de urmat. A crede in ceva e egoism pur. Singurii oameni demni de respect au actionat din disperare, nu din credinta.

Ma gandeam azi cum am putea clasifica oamenii, intr-un mod foarte general dar extrem de sugestiv. Si am ajuns la concluzia ca poti sa imparti toti oamenii care au trait, traiesc, si vor trai (ma rog, nu sunt sigur in ceea ce priveste trecutul, din ce punct al evolutiei speciei sunt relevante criteriile pe care le voi mentiona imediat) in doua categorii: oameni constienti si oameni care nu sunt constienti de propria existenta. Cei din prima categorie isi inteleg conditia, mintea lor este capabila sa accepte moartea. Sunt clar minoritari, indiferent de perioada istorica, iar din randul lor se ridica artistii, filosofii, oamenii de stiinta etc. etc. Nu este obligatoriu ca toti sa ajunga asa ceva, din contra, de cele mai multe ori esueaza lamentabil tocmai datorita intelegerii dramei existentei. Oamenii din a doua categorie sunt majoritatea, sunt cei care ii vezi peste tot, sunt masele, usor de manipulat, nu inteleg nimic din viata si din moarte. Sunt atasati de lucrurile materiale iar mintea lor are un coeficient foarte mic de abstractizare. Totusi, ei detin forta, ei fac istoria sa se miste. Din punct de vedere psihanalitic, ei refuleaza efectiv propria existenta, pentru ca nu sunt in stare sa o accepte, sa o suporte. Ea nu se mai manifesta decat prin intermediul unor simptome, pe care le putem vedea peste tot.

Toata teama, toata angoasa se poate reduce la teama de moarte. Adica, sa explic. Tuturor ne e frica de moarte. Multi insa nu sunt in stare sa gazduiasca aceasta teama printre gandurile lor constiente, atat de frumos aranjate si ordonate, si teama (pe care eu o numesc “pacatul stramosesc”, pentru ca sunt multe puncte comune cu legenda biblica) se refugiaza in inconstient. Asa ca se manifesta si ea cum poate. Crezi ca ti-e frica de examenul de bac dar asta nu e de fapt decat o forma ascunsa de exprimare a fricii de moarte, refulata intens in inconstient. Sunt foarte putine cazuri in care aceasta teama este pastrata intre gandurile constiente. Acestia sunt oamenii care vad dincolo de materie fara sa ameteasca, fara sa le fie frica de a reflecta la INEXISTENTA, la NEANT. Din randurile lor se aleg artistii , filosofii, oamenii de stiinta, etc. Atentie! Nu toti sunt artisti si filosofi, dar artistii si filosofii sunt clar oameni care nu isi refuleaza teama de moarte, sunt capabili sa o infrunte.

Dreptatea guverneaza timpul, ea va nivela totul, pana cand fiecare va ajunge unde merita. Nici macar Dumnezeu nu ar putea scapa descompunerii generale, care este de fapt Dreptatea…Chiar si descompunerea se va descompune, intr-un final, tragand chiar si umbrele dupa ea in Neant.

thor

Cantecul Lui Thor

zi dupa zi uit sa mai mor

caci sunt ceea ce sunt

- sunt Thor

din fantana nemuririi

simturile mi se-adapa

caci sunt ceea ce sunt

-sunt cantec, fulger, apa

cei ce ati fost!

veti fi din nou!

ridicati-va din groapa

veniti, dar, in cortegiul

ce-l port ca pe-un ecou

caci eu sunt Thor

si stiu unde v-ati dus

veniti sa bem din zare

din rana cerului ce sangereaza

spre apus,

in departare

sub cerul negru, apasator decor

exist netulburat

mai cad, mai zbor

fantoma fara trup

spirit neincarnat

caci Eu sunt o idee

caci Eu sunt doar un eu

caci eu sunt Thor

-un dumnezeu ateu

cu pasul meu cel greu

trezesc muntii din somn

caci sunt ceea ce sunt

-zeu si supraom

si ratacesc, prin zari intunecate

iar veacurile cad,

se-neaca in nefire

cand beau din cupa marii-nfuriate

cand imi cioplesc coroana

de nestemate si safire

pe frunti palide si singure

de munti

pe punti de fum,

de nemurire

din noaptea ancestrala

pe aripi negre de furtuna

rasuna

un vis incert

-e visul existentei

si il privesc inert

din strigatele mele

s-a inchegat stiinta

din mana mea porni-va

triumful, nefiinta

gandurile cad

de pe crestetu-mi inalt

rostogolindu-se in vai

-adanc, tot mai adanc,

spargandu-se-n ecouri surde

de marmura, de calcar si bazalt

dar eu sunt Thor!

-si mi-e de ajuns ca sunt

plecati in lume, ganduri!

sa spuneti tuturor

ca eu sunt Thor

dar cand tacerea tace

iar corbii se aduna

si-n dulci deliruri mor

cand moartea moarta zace

iar peste toate se intinde

tacuta pace

privirile ma duc departe, prea departe

si din priviri eu mor

caci Eu - eu nu sunt Thor.